Eu am menirea şi chemarea sfântă
De-a fi în lume făcător de pace.
Un sprijin pentru inima înfrântă
Și omul care numai bine face.

Să-mi ţin întruna firea-n stăpânire
Şi grabnic să pot fi la ascultare,
În frâu să-mi fie pusă-a mea vorbire,
Să nu aducă altora-ntristare.

Să-nlătur din viaţa mea minciuna
Păşind pe-a adevărului cărare,
Să mă feresc cu teamă totdeauna
Ca să nu calc dreptatea în picioare.

Să nu cad rob ispitei la mânie
În ceasul negru de-ncercare grea,
Ştiind că-n clipa aceea de furie
Cel rău îmi foloseşte limba mea.

Să spun în pripă fără chibzuinţă
Cuvinte care lasă răni ce dor,
Şi-apoi să-mi chinui propria-mi conştiinţă
Cu remuşcări ce vin în urma lor.

Aş vrea ca să fiu plin de bunătate
Şi-n ultimul ungher al vieţii mele,
Și orice urmă rea, de răutate,
Din mine Duhul Sfânt acum s-o spele.

Şi-atunci când sunt lovit, fărʼ nici o vină
Şi mi se face-n viaţă nedreptate,
Avea-voi şi putere şi lumină
La toate să răspund cu bunătate.